Cercetătorii au o versiune: Cum arată cei mai atrăgători oameni din lume (FOTO)

Cercetătorii susțin că au obținut portretele celor mai atrăgători oameni din lume, pe baza unei combinații între trăsăturile mai multor celebrităț din showbiz. O echipă de experți din cadrul companiei britanice Men’s Pharmacy a preluat trăsăturile unor staruri precum Tom Hardy, Jamie Dornan și Anthony Joshua și le-a amestecat, creând imaginea unui "bărbat ideal".

Ei au folosit un program computerizat care a prelucrat fotografii ale vedetelor pentru a crea cea mai bună versiune a unei femei și a unui bărbat.

Rezultatul este puțin în ceață: chipul bărbatului seamănă cu actorii Chris Hemsworth, Mark Wahlberg și Jake Gyllenhaal.

Cei de la Men’s Pharmacy au ales starurile pe baza a două sondaje de opinie realizate de Glamour și Ranker, la care participanții au votat femeia și bărbatul perfect de pe o listă de celebrități. Deși lista conține bărbați de diferite etnii, "bărbatul perfect" are părul lui Aidan Turner, ochii lui Tom Hardy și maxilarul lui Chris Hemsworth, potrivit tabu.ro.

În schimb femeia ideală este foarte greu de recunoscut. Dar aceeași cercetători susțin că este o o combinație între Kate Upton, Scarlett Johansson și Alexandra Daddario.

"În fiecare an, femeile și bărbații din toată lumea dezbat care sunt cei mai sexy bărbați din lume. Asta ne-a făcut să ne gândim dacă putem lămuri odată pentru totdeauna această discuție, lăsând știința și tehnologia să determine care sunt cei mai sexy oameni de pe Pământ", a declarat Ashley Elli, șefa departamentului de marketing de la Men’s Pharmacy.

"Desigur, frumusețea stă în ochii fiecăruia, însă, folosind softul de compoziție foto medie, am realizat portretele celor mai sexy oameni de pe planetă și, sincer, credem că știința și tehnologia au învins", a adăugat Elli.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu