CER LIMITAREA LIMBII RUSE. Opoziţia din Belarus, împotriva posturilor ruseşti

Embed:

Opoziţia de la Minsk vrea să fie limitată transmisiunea posturilor ruseşti pe teritoriul Belarusului.

Frontul Naţional propune ca în locul lor să fie difuzate cele naţionale sau, cel puţin, să existe un echilibru între canalele străine incluse în grila de emisie.

De asemenea, formaţiunea cere autorităţilor să adopte legi în limba de stat și să o promoveze în educaţie.   

În context, opoziţia denunţă atacurile informatice împotriva ţării, care s-au intensificat în ultima perioadă. 

Frontul Naţional a reamintit că, potrivit legii, din 1 ianuarie 2019, paginile online ale instituţiilor de stat, întreprinderilor și organizațiilor republicii ar trebui să aibă versiuni în limba belarusă.

Din cauza propagandei, ţări precum Letonia, Lituania sau Ucraina au limitat sau au interzis difuzarea posturilor ruseşti, dar şi studierea în limba rusă, în special după izbucnirea conflictului din Donbass. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu