Cer demisia Ministrului Mediului, Georgeta Mincu: A fost luată o decizie criminală

Embed:

Președintele Comisiei parlamentare de mediu și dezvoltare regională, Violeta Ivanov, a solicitat, astăzi, ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, să-și dea demisia. Se întâmplă după ce ieri, parlamentul a votat în lectură finală modificările la legea privind deşeurile, care autorizează arderea acestora în întreprinderi specializate. Ivanov spune că decizia este una periculoasă pentru sănătatea oamenilor şi va solicita preşedintelui să nu o promulge.

Într-un briefing pentru presă, Violeta Ivanov a menționat că proiectul de lege urmărește interesul unui grup de agenți economici şi vine în detrimentul sănătății cetăţenilor. De asemenea, deputata a făcut și o adresare către Președintele țării, Igor Dodon, cu solicitarea de a nu promulga această iniţiativă cu efect negativ. Ivanov insistă că ministrul agriculturii, trebuie să îşi dea demisia.

"V-aş ruga foarte mult să vă depuneţi demisia până şi să nu aşteptaţi acea sesizare care va veni din partea fracţiunii. Vă rog să faceţi acest lucru deoarece este o ruşine faptul cum s-a prezentat, ieri, această lege în Parlament. O să mă adresez cu o adresare publică şi preşedintelui ţării, Igor Dodon, o s-o fac şi în scris ", a declarat VIOLETA IVANOV, preşedintele Comisiei mediu şi dezvoltare regională. 

Contactat pentru o reacţie, serviciul de presă al ministerului agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului ne-a declarat că Georgeta Mincu nu doreşte să comenteze această situaţie.

Preşedintele Partidului Verde Ecologist spune că promulgarea acestei legi va fi o decizie criminală.

"În Republica Moldova, la moment, avem o situație catastrofală ce se referă la mediu. Avem râuri poluate, toate. Fântânile toate sunt poluate, pădurile sunt defrișate, a mai rămas aerul. Și alianța Kozak acum a atentat și la aer prin modificarea legislației cu privire la deșeuri care ar permite incinerarea deșeurilor. Ceea ce este o practică nocivă. ", a spus ANATOLIE PROHNIȚCHI, președintele Partidului Verde Ecologist

Amintim că ieri, în şedinţa plenară, Parlamentul a aprobat modificări la Legea privind deşeurile, care permit arderea acestora în întreprinderile specializate. Modificările mai stipulează că livrarea și recepționarea deșeurilor la locul de ardere va fi efectuată cu respectarea măsurilor de precauție.

Lasă un comentariu