Centrul La Strada: Prin eliberarea olandezului, care a abuzat doi copii din Cahul, Moldova invită turiştii sexuali

Decizia instanţei de judecată de eliberare a cetățeanului olandez care a abuzat sexual doi copii din Cahul confirmă o dată în plus cât de slab și compromis este sistemul de justiție în raport cu cazurile de abuz sexual față de copii. De această părere este Centrul Internațional LA STRADA Moldova. 

"Întâi de toate, instanța nu a ținut cont de circumstanțele agravante ale faptelor comise de cetățeanul străin. Din cele comunicate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), pe lângă faptul că s-ar fi întâlnit cu regularitate cu copiii, învinuitul ar fi obișnuit să-și invite și alți prieteni, pentru aceleași scopuri ilegale. Perioada îndelungată în care au fost exploatați sexual copiii, relația de încredere pe care abuzatorul a creat-o cu familia copiilor și faptul că minorii nu percepeau caracterul relației în care erau implicați constituie, la fel, circumstanțe agravante", se arată în declaraţia "La Strada".

De asemenea, reprezentanţii ONG-ului menţionează şi impactul acestui precedent la nivel internaţional, or cetăţeanul olandez a fost extrădat din Georgia. "Eliberarea acestuia, după o perioadă îndelungată de căutări, îi poate crea condiții pentru a se ascunde sau a părăsi teritoriul RM prin regiunea transnistreană", susţine "La Strada".

"Decizia luată de instanța de la Cahul transmite tuturor turiștilor sexuali „invitația” de a vizita Republica Moldova să exploateze sexual copiii. Aici chiar poți „să-ți încerci norocul”, pentru că este foarte ușor să scapi de pedeapsă. Mai ales că acest caz nu este nici primul și nici unicul în care cetățenii, atât ai noștri, cât și  străini, nu au fost pedepsiți pentru trafic săvârșit asupra copiilor din țara noastră.

Nu ne rămâne decât să sperăm că procurorii PCCOCS vor rămâne fermi pe poziții, iar instanța nu va lăsa interesele sistemului să compromită viața, bunăstarea și interesul superior al copilului. Or, prin asemenea decizii niciun copil-victimă a traficului nu poate spera să fie protejat cu adevărat", se arată în declaraţia Centrului Internaţional "La Strada".

 

loading...

Lasă un comentariu