Centrul Chişinăului ar putea fi renovat. Ce vor să facă autorităţile în scuarul teatrului "Mihai Eminescu"

Un havuz şi... un tunel al iubirii ar putea înlocui, în viitorul apropiat, piaţa de picturi din scuarul teatrului "Mihai Eminescu" din Chişinău. Autorităţile municipale vor să-i convingă pe vânzătorii de obiecte de artizanat, care activează ilegal, să-şi mute tarabele în altă parte.

În schimb, aceştia ar putea obţine autorizaţii pentru comerţ stradal. Propunerea, însă, nu le este pe plac comercianţilor, care spun că, astfel, şi-ar putea pierde clienţii.

Direcţia Locativ-Comunală a elaborat un proiect de reamenajare a zonei dintre teatrul "Mihai Eminescu" şi Sala cu Orgă, care urmează să fie supus dezbaterilor publice.

Schiţa prevede ca, în locul pieţei de tablouri, în scuar să fie instalate bănci, felinare şi mese cu table de şah.

Autorităţile municipale propun ca vânzătorii să-şi mute tarabele fie în spatele Catedralei Mitropolitane, fie în pasajul subteran de la intersecţia bulevardelor Ştefan cel Mare şi Constantin Negruzzi.

"Din informaţia pe care o avem de la Pretură, dânşii în mod neautorizat comercializează. În cazul în care, o să mergem la negocieri, şi respectiv o să rezolvăm şi problema autorizaţiei", a spus şeful-adjunct al direcţiei locativ comunale, Vasile Efros. 

Propunerea celor de la Primărie, însă, nu este pe placul comercianţilor, care îşi vând aici marfa de ani de zile.

Locuitorii oraşului au păreri împărţite.

Funcţionarii recunosc că reamenajarea scuarului ar putea costa scump autorităţile.

"La moment suntem la schiţe, nu putem să şti care sunt cheltuielile, estimativ, noi aşa ne-am gândit, în jur de vreo 800.000 de lei dacă scoatem havuzul, dar dacă vorbim şi de havuz cred că în jur de un milion jumătate de lei", a declarat 

Potrivit lui Vasile Efros, în cazul în care proiectul va fi aprobat de Consilierii Municipali, acesta va putea fi finisat până la sfârşitul lunii iunie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu