Centrul chinologic al Poliţiei de Frontieră s-a mai îmbogăţit cu doi patrupezi

Embed:

Centrul chinologic al Poliţiei de Frontieră s-a mai îmbogăţit cu doi patrupezi iscusiţi şi rapizi.

Câinii, care vor sta la straja frontierei, au fost oferiţi de chinologii din Letonia. Noii colaboratori vor fi dotaţi şi cu dispozitive speciale, care îi vor ajuta să prindă infractorii pe urme fierbinţi.

Timp de jumătate de an, patrupezii Ghera şi Turbo vor participa zilnic la antrenamente alături de noii lor instructori.

"Într-adevăr este noul prieten cu care voi pleca în serviciul supraveghere și control al frontierei de stat. Pe toți i-am primit de mici. Îi creștem, îi învățăm", a spus chinologul, Vasile Vîrlan.

"Cu dânsul prima zi astăzi. E ca un membru al familiei. În fiecare zi, patru ore, șase ore depinde de timpul care este afară. Ei o să lucreze pe urmă", a spus chinologul, Sergiu Viscon.

În cadrul operaţiunilor, câinii vor fi dotaţi şi cu tehnică modernă.

"Avem camera video, care se plasează pe hamul câinelui, pe corp sau chiar pe capul câinelui. La fel avem așa dispozitiv pentru pregătirea cățeilor pentru depistarea și indicarea unei surse, în special pentru câinii care vor fi pregătiți pentru antitabac, droguri", a comunicat şeful Centrului Chinologic, Andrei Teut.

Cei doi câini poliţişti au fost donaţi de Ministerul de Interne al Letoniei în cadrul unui proiect iniţiat încă din 2005.

"Din momentul recepționării a acestor patrupezi, după o scurtă perioadă de training, aceștia vor asigura la frontiera verde a Republicii Moldova", a spus şeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari.

"Mă bucur să văd că în cadrul proiectului avem rezultate frumoase. Nivelul de pregătire a chinologilor din Republica Moldova îl putem aprecia şi în baza succeselor obţinute în competiții", a comunicat şeful Serviciului Chinologic, Letonia, Uldis Barkans.

În prezent, Poliţia de Frontieră are peste 80 de câini dresaţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu