Cele mai periculoase ţări ale lumii. Locul în care grupările jihadiste se luptă pentru supremaţie şi ucid turiştii

Turismul este una dintre cele mai dinamice activităţi, cu creşteri spectaculoase de la an la an şi cu investiţii imense. Practic, anual apar noi destinaţii recomandate şi cuprinse în cataloagele marilor agenţii turistice din SUA şi din Europa de Vest.

Periodic sunt făcute zeci şi zeci de topuri, unele dintre ele având ca scop informarea potenţialilor turişti asupra locurilor pe care intenţionează să le viziteze. Un astfel de top este realizat anual de Forumul Economic Mondial şi are două faţete. Una dintre ele cuprinde ţările  cele mai recomandate, de unde nu lipsesc niciodată Franţa, Spania, Australia, SUA, Italia sau Elveţia, dar şi o listă „neagră”, care curprinde locurile în care turiştilor nu li se recomandă sub nicio formă să intre.  

Ambele topuri suferă de la an la an mici modificări, însă de cele mai multe ori tot cam aceleaşi ţări se regăsesc pe fiecare dintre cele două liste, deşi ordinea poate să difere. Ultimul clasament dat publicităţii de Forumul Economic Mondial în acest an şi prezentat de CNN nu surprinde foarte mult. 

Cea mai proastă idee de destinaţie turistică o reprezintă Yemenul. Aici, grupările şi facţiunile rivale continuă să-şi dispute întâietatea, iar lucrurile pot degenera oricând. Radicalii islamişti domină această ţară şi o conduc cu mână de fier. Singurii în măsură să le conteste puterea sunt liderii altor grupări, poate şi mai radicale, iar conflictele sunt la ordinea zilei. Deşi Yemen deţine o bijuterie, oraşul vechi istoric Sana'a, care a şi fost inclus în anul 1988 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, turiştii sunt sfătuiţi să ocolească această destinaţie. Riscurile sunt majore, iar turiştii rătăciţi au fost de multe ori răpiţi cerându-se răscumpărări în schimbul lor sau chiar au fost ucişi ca duşmani ai Islamului.   Numit deseori „Inima moartă a Africii”, Ciadul este una dintre cele mai ostile ţări. Cu un climat preponderent deşertic, aici se practică doar o agricultură la limita subzistenţei. Dar cel mai grav este că aici au prins rădăcini celule importante ale Isis, Al Qaida şi Boko Haram. extrem de active în Chiad. 

Deşi urăsc la fel de mult Occidentul, Boko Haram şi Isis s-au luptat între ele pentru supremaţie. FOTO: IndiaToday   Deşi războiul civil din anii 90 care a măcinat ţara şi a provocat nenumătate victime a luat sfârşit, rănile provocate se văd pretutindeni în Burundi. Sărăcia şi corpuţia, precum şi prezenţa unor importante grupări jihadiste transformă această ţară într-un iad pentru orice turist, iar riscurile sunt majore.  

Nici Republica Democrată Congo nu este deloc recomandată turiştilor din aceleaşi motive ca şi Burundi.Şi tot la capitolul ţări nerecomandate turiştilor se află şi alte ţări africane precum Mauritania, Angola, Burkina Faso şi Sierra Leone, însă pe lustă se regăseşte şi Haiti, o ţară situată în bazinul Cariabelor, în America Centrală.

Haiti este una dintre cele mai sărace ţări ale lumii, deşi se află într-o zonă care i-ar fi permis să mizeze pe turism şi să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor. O epidemie de holeră a făcut ravagii aici începând cu 2014, dar bolile grave cu care se pot alege turiştii nu reprezintă singurele riscuri. Străzile sunt nesigure şi aici, iar rata criminalităţii este extrem de ridicată, scrie adv.ro

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu