Cele mai bune pelicule românești vor fi difuzate în cadrul Festivalului Filmului Românesc

Asociația Cineaștilor Independenți Alternative Cinema și Casa de producție Rova Film în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Uniunea Cineaştilor din România, Centrul Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova organizează în perioada 10 - 13 octombrie, cea de-a V-a ediție a Zilelor Filmelor Românești la Chișinău.

Programul evenimentului a fost prezentat astăzi, 10 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă dedicată acestui eveniment cultural. Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Victoria Nagy Vajda, a menționat că Zilele Filmului Românesc reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale cinematografiei românești. „Noi facem parte din cinematografia românească, fiindcă vorbim de același spațiu cultural. Ne-am dori să facem cât mai multe coproducții și astfel să venim pe arena europeană și cea internațională cu Zilele Filmului Românesc într-un singur format”, a afirmat oficialul.

Ediția a V-a, a Zilelor Filmelor Românești la Chișinău va fi inaugurată cu proiecția celui mai nou film al regizorului Corneliu Porumboiu, „La Gomera” (2019), care a avut premiera mondială în competiția Festivalului de la Cannes. De asemenea ediția din acest an va mai include 9 lungmetraje ( Răscoala; Monștri; Amintiri din copilărie; Alice T.; Povestea unui Pierde –Vară; Nu mă atinge-mă: Arest; Doi bărbați pentru o moarte)  şi 5 scurtmetraje (Mâna lui Paulișta; Zăpada Mieilor; Voila; București – Wien 8:15; Călătorie la oraș).

În premieră, Zilele Filmului Românesc se vor extinde în acest an şi în alte oraşe din Republica Moldova, precum: Cahul, Călăraşi şi Nisporeni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu