Cel puţin trei oameni au murit, iar 23 au fost răniţi, după ce un autobuz supraetajat a lovit acoperişul unei staţii de aşteptare

Embed:

Un autobuz supraetajat a fost implicat într-un accident în capitala Canadei, Ottawa.

Cel puţin trei oameni au murit, iar 23 au fost răniţi după ce vehiculul a lovit acoperişul unei staţii de aşteptare. Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă a comunicat că 11 dintre victime se află la spital în stare gravă.   

Salvatorii au intervenit cu scări speciale pentru a evacua pasagerii. Femeia aflată la volanul autobuzului a fost reţinută pentru audieri.

Într-o postare pe Twitter, premierul Justin Trudeau a transmis condoleanţe familiilor celor care au avut de suferit. Autorităţile canadiene au iniţiat o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul. 

Pe aceeaşi temă