Cel puțin patru militari au murit în urma unei explozii "accidentale" într-un depozit de armament din Turcia

Cel puțin patru militari au murit, iar alți aproximativ 20 au fost răniți, în urma unei explozii "accidentale", care a avut loc vineri într-un depozit de armament din provincia Hakkari, a declarat sâmbătă președintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Ministrul turc al Apărării a explicat vineri într-un comunicat că "accidentul" s-a produs "în momentul tragerii cu muniție de arme grele" la baza militară Süngü Tepe, din provincia Hakkari, aproape de granița cu Irak și Iran, scrie hotnews.ro.

Potrivit anunțului acestuia de vineri, 25 de militari au fost spitalizați din cauza rănilor, a căror gravitate nu a fost specificicată, iar autoritățile încearcă localizarea a șapte soldați dispăruți.

O anchetă a fost deschisă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu