Cel puţin 54 incendii de vegetaţie au izbucnit în 18 regiuni de pe teritoriul Rusiei

Cel puţin 54 de incendii de vegetaţie au izbucnit în 18 regiuni de pe teritoriul Rusiei, distrugând o suprafaţă de aproximativ 44.000 de hectare de teren, au anunţat reprezentanţii Serviciului Forestier din Rusia, scrie mediafax.ro.

„În data de 11 mai 209, 54 de incendii de vegetaţie sunt active pe teritoriul Rusiei, pe o suprafaţă de 44.245 de hectare, pompierii lucrează pentru stingerea incendiului”, se menţionează într-un comunicat emis de Serviciul Forestier.

Peste 155 de incendii de vegetaţie au fost stinse în ultimele 24 de ore, au anunţat autorităţile.

Cel puţin 17 incendii au izbucnit în regiunea Krasnoyarsk. Grav afectate de incendiile de vegetaţie sunt şi regiunile Kurgan, Irkutsk şi Trans-Baikal, în care a fost decretată stare de urgenţă.

Peste 3.600 de pompieri şi 835 de autospeciale sunt implicate în operaţiunea de stingere a incendiilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu