Cel puţin 50 de persoane au fost ucise în raidurile aeriene care au vizat spitale şi şcoli din Siria

Cel puţin 50 de persoane au fost ucise în raidurile aeriene, probabil ruse, care au vizat spitale şi şcoli din nordul Siriei, anunţă surse citate de site-ul cotidianului Le Figaro, potrivit Realitatea.net.

Bilanţul prezentat anterior de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) era de zece morţi.

Bombardamentele, atribuite Rusiei, au vizat spitale şi şcoli aflate în zone sub control insurgent din nordul Siriei.

Printre obiectivele atacate se numără un spital administrat de organizaţia internaţională Medici fără Frontiere.

Raidurile au vizat un spital şi o şcoală din orăşelul Azaz, situat în apropierea frontierei cu Turcia. Într-un alt incident, rachete au lovit un spital din orăşelul Marat Numan, în provincia Idlib.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu