Cel puţin 11 oameni, inclusiv cinci militanţi, au murit într-un atac asupra unui hotel din capitala somaleză Mogadiscio

Cel puţin 11 oameni, inclusiv cinci militanţi, au murit într-un atac al grupării teroriste islamiste Al-Shebab asupra unui hotel din capitala somaleză Mogadiscio, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului, transmite agerpres.ro.

Miliţia Al-Shebab, asociată cu Al-Qaida, a revendicat atacul lansat marţi seara şi care a durat aproape şase ore.

Cel puţin alte opt persoane au fost rănite, potrivit purtătorului de cuvânt guvernamental, sau 12, potrivit poliţiei. Alţi aproape 100 de oameni aflaţi în zonă au fost salvaţi.

Între morţi se numără doi membri ai forţelor de securitate, doi paznici ai hotelului şi doi civili.

Hotelul SYL, unde a avut loc atacul, aflat în apropierea palatului prezidenţial, este frecventat de politicieni şi tocmai găzduia o reuniune a unor oameni politici şi altor lideri ai comunităţii locale.

Militanţii au pătruns în hotel pe o uşă de acces de urgenţă şi conform primelor informaţii erau îmbrăcaţi în uniforme ale forţelor de securitate.

Este a patra oară din 2015 când hotelul devine ţinta unui atac.

Al-Shebab, grupare fundamentalistă sunită, luptă de mai mulţi ani împotriva guvernului somalez. După desfăşurarea unei forţe a Uniunii Africane (Amisom), în 2007, militanţii au fost alungaţi din Mogadiscio, în august 2011, dar continuă să controleze vaste zone rurale din sudul şi centrul acestei ţări din Cornul Africii.
loading...

Lasă un comentariu