Cel mai simplu mod în care îţi poţi da seama dacă kilometrii unei maşini second-hand sunt reali

Dacă ai de gând să achiziţionezi o maşină la mâna a doua trebuie să fii atent la nişte detalii care se pot dovedi a fi extrem de importante. Specialiştii au explicat cum îţi poţi da seama dacă s-a umblat la kilometraj, scrie a1.ro.

Din ce în ce mai mulţi români cumpără maşini second-hand, motiv pentru care specialiştii auto au realizat o listă de lucruri la care trebuie să fii atent atunci când achiziţionezi un autoturism la mâna a doua: 

- verificarea aspectului estetic al maşinii. Este indicat să cumperi o maşină ziua, la lumină naturală, atunci când se pot observa toate eventualele detalii neconforme cu prezentarea. Primul aspect care trebuie urmărit e caroseria. Unde se văd nuanţe diferite te poţi aştepta să fie lovituri. 

- verificarea petelor de ulei sau apă sub maşină, sub capotă şi la motor. Se verifică eventualele scurgeri sau circuite electrice improvizate;

- verificarea uzurii scaunului şi a volanului. Cele două elemente indică uzură, kilometrii în timp, pentru că te dai jos şi te urci de foarte multe ori. Volanul, când conduci foarte mult, se roade, se văd urme de uzură;

- verificarea cărţii de service, unde sunt trecute reviziile şi numărul de kilometri la care au fost făcute. Dacă pe bord sunt mai puţini kilometri decât apar în cartea tehnică la ultima revizie este clar vorba despre o încercare de a te păcăli.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu