Cel mai mic supercar din lume: Lambo Aventador a fost construit de un chinez

În caz că aveaţi dubii, Huracan nu este noua senzaţie Lamborghini în acest moment. Nici pe departe, pentru că un fermier chinez a creat de la zero un Aventador pentru nepotul său.

În momentul de faţă internetul este plin de imaginile în care un bunic îşi plimbă nepotul într-un supercar italian. Nu în Monte Carlo, ci pe străzile din Zhengzhou, China. Maşina este un Lamborghini Aventador, sau mai bine zis o replică în miniatură a sportivei italiene, construită din fiare vechi şi componente de motocicletă.

Potrivit promotor.ro, pentru maşinuţă fermierul a cheltuit în jur de 700 de euro cărora li se adaugă şase luni de lucru efectiv.

 

Rezultatul este o replică în miniatură ce va pune un zâmbet larg pe faţa unui copil. Poate ajunge însă până la 42 km/h. Copia respectă şi normele de poluare, pentru că motorul este alimentat de cinci seturi de baterii, ce oferă o autonomie de aproximativ 60 de km, conform celui care a construit maşina.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu