Cel mai mare tobogan din lume va fi demolat ca urmare a morții unui copil

Toboganul cu apă din Kansas City numit și Verruckt (termenul german pentru nebunesc) va fi demolat la câteva luni după ce un băiat a murit în timp ce-l folosea, a anunțat marți conducerea parcului de distracții, scrie agerpres.ro.

Chiar dacă poliția nu a încheiat investigația care urmează să stabilească dacă a fost comisă o infracțiune, Schlitterbahn, compania care deține parcul de distracții, a anunțat că îl va demola și va construi altă facilitate în locul său.

Toboganul nu poate fi dărâmat până când poliția nu încheie ancheta care va stabili cauzele morții lui Caleb Schwab, în vârstă 10 ani, sau până când nu se finalizează procesul, a spus Michael Rader, avocatul familiei Schwab, pentru postul WDAF-TV.

În luna august, Caleb Schwab s-a urcat într-o barcă de rafting alături de două femei pe care le-a cunoscut la fața locului pentru experiența respectivă. Caleb a fost găsit, în afara bărcii, în piscina care se afla la capătul toboganului. A murit în urma unei răni grave în zona gâtului. Celelalte două persoane care se aflau în barcă au fost și ele rănite, una având mandibula ruptă și cealaltă un os al feței.

Compania a menționat după incident că nu a avut vreodată un incident care să ducă la rănirea sau la uciderea vreunui vizitator. ''De îndată ce ancheta se va încheia și vom avea permisiunea instanței vom dezafecta toboganul Verruckt'', au indicat cei de la Schlitterbahn. "Vom anunța, cândva, în viitor, ce va fi construit în locul lui", a adăugat compania.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu