Cel mai mare diamant albastru a fost vândut la Geneva. Până la ce preţ a ajuns să coste piatra scumpă

Embed:

O nestemată de culoarea cerului a fost vedeta unei licitaţii la Geneva. Cel mai mare diamant albastru din lume a fost vândut cu aproape 24 de milioane de dolari de casa Christie’s. 

Piatra preţioasă este în formă de pară şi a fost montată pe un inel. Diamantul are 13 carate şi a fost găsit în Africa de Sud, în 2008. La forma actuală a fost adus după ani de zile de cizelare şi şlefuire.

Specialiştii spun că nestemata are o culoare intensă, o saturaţie extraordinară şi este unul dintre cele mai clare diamante din lume. În total, la această licitaţie, Casa Christie’s a vândut bijuterii în valoare de 155 milioane de dolari.

"Pot să vă spun că aceasta a fost cea mai importantă licitaţie de bijuterii organizată vreodată în lume. Vânzările au fost în sumă de 138 de milioane de franci elveţieni. Este mai mult decât la licitaţia de bijuterii ale lui Elizabeth Taylor, organizată acum doi ani", a spus unul din organizatorii licitaţiei, Francois Curiel.

Ieri, casa Sotheby’s a vândut unul dintre cele mai mari şi mai rare diamante, de culoare galbenă. Nestemata de 100 de carate a fost cumpărată cu 16,3 milioane de dolari. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu