Cei mai buni dansatori, la competiţia Vara 2013. "Sunt pregătiţi să reprezinte Moldova la concursuri internaţionale"

Embed:

Sute de copii au demonstrat că se pot mişca perfect pe ritmuri latino, rumba şi cha-cha. Cei mai buni dansatori din toată ţară au participat, astăzi, la competiţia de dans sportiv "Vara 2013", organizată de Clubul "Codreanca".

"Sunt foarte mândră de fiul meu şi sunt foarte mândră de partenera lui. Sunt o pereche foarte frumoasă, sunt foarte buni", a declarat un părinte.

"Aceste competiţii întotdeauna mă înviorează şi îmi dau mai multă speranţă că voi ajunge şi eu campioană", a spus o fetiţă.

"Pentru mine această competiţie reprezintă o bucurie, pentru că îmi place să dansez", a mărturisit un băiat.

Fondatorul clubului sportiv "Codreanca", Petru Gozun, spune că dansatorii sunt pregătiţi pentru a reprezenta Moldova la concursuri internaţionale.

"Această competiţie este foarte importantă pentru sportivi. E ultima competiţie în anul de învăţământ, înainte de German Open, cea mai mare competiţie din lume, care se petrece în Germania, în august. Plecăm cu 100-150 de perechi", a precizat Petru Gozun.

Clubul de dansuri sportive "Codreanca" organizează, anual, astfel de competiţii pentru copii.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu