"Cei care guvernează din umbră Moldova ar putea să-şi arate colţii dacă vor fi lăsaţi să manipuleze Coaliţia"

Embed:

Prin şedinţa comună a Parlamentului şi a Guvernului, liderii politici au vrut să transmită mesajul că s-au împăcat şi că se vor concentra mai mult pe programul de guvernare, şi nu pe interesele de partid. De această părere au fost unii invitaţii ai emisiunii Fabrika.

"Timp este foarte puţin. Vin nişte teme extraordinar de grele, cum ar fi Legea Bugetului. Nu este timp de populism. Este o simplă şedinţă de lucru, pentru a prioritiza lucrurile", a opinat directorul Institutului de Studii Europene din Moldova, Viorel Cibotaru.

"Mesajul care a fost dat este că liderii pot găsi limbă comună - acesta e un prim pas, apoi vedem, o să-i taxăm, acţiunile încă nu sunt acţiuni concrete", a declarat politologul Alexandru Solcan.

Pe de altă parte, alţi invitaţi ai emisiunii spun că intenţia premierului şi a preşedintelui Parlamentului ar putea fi dată peste cap de adevăraţii lideri din umbră.

"Probabil că atunci când interesele partenerilor, aşa-zişi parteneri, se vor ciocni din nou, cei care stau în umbra lor, dacă vor fi lăsaţi să manipuleze în continuare în această Coaliţie, şi-ar putea arăta colţii chiar şi din umbră", a subliniat jurnalistul Valentin Buda.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu