Cei 41 de pacificatori moldoveni care vor pleca în Kosovo au fost vizitaţi de ministrul Apărării

Embed:

În mai puţin de o săptămână, 41 de militari moldoveni vor pleca în Kosovo, unde vor participa, timp de jumătate de an, la operaţiunea internaţională de menţinere a păcii. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a participat la o acţiune de testare a pregătirii pacificatorilor moldoveni.

Majoritatea pacificatorilor moldoveni vor fi antrenaţi în acţiuni de asigurare a pazei obiectivelor militare. Ei spun că misiunea în Kosovo le va permite să câştige experienţă. Familiile militarilor însă, nu văd cu ochi buni această decizie.

"A reacţionat cam..., dar s-a învăţat să mă duc peste hotare, sunt militar", a declarat militarul Ion Petre.

"O misiune reală este o posibilitate de implemeta capacităţile pe care le-am acumulat în practică. Oricum persiastă frica însă asta este meseria mea", a menţionat militarul Andrei Samsonov.

Comandatul contingentului de pacificare spune că toţi cei 41 de militari au depus rapoarte de deplasare din proprie iniţiativă.

Pe lângă salariile de funcţie, pe care le vor ridica lunar, pacificatorii moldoveni vor beneficia de o diurnă de 50 de dolari. Până în prezent, soldaţii moldoveni au participat la mai multe operaţiuni de menţinere a păcii, inclusiv în Irak, în Coasta de Fildeş, Libia, Sudan şi Georgia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu