Cea mai VIZUALIZATĂ ştire: ŞOFERII CARE ISPĂŞESC PEDEAPSA pentru CONDUS în stare de ebritate, LA MORGĂ

Ştirea despre reeducarea la morgă a şoferilor care urcă băuţi la volan a fost cea mai vizualizată din ultimile 24 de ore.

CITEŞTE ŞI Reeducare la MORGĂ. Şoferii prinşi BĂUŢI la VOLAN spală cadavre şi participă la autopsie (VIDEO)

CITEŞTE ŞI FOTO EXCLUSIV: Şoferii care au fost prinşi BEŢI LA VOLAN îşi ispăşesc pedeapsa LA MORGĂ

Doar pe site-ul Publika.md, peste 113.023 de persoane au vizualizat-o. Totodată ştirea a fost distribuită de sute de oameni pe Facebook şi comentată la greu: 

"După aşa o experienţă, la sigur nu îi mai sperie nimic";

"Chiar mă bucur, bună învațătură. Să cunoască "eroii" posibilele consecinţe";

"Eu aş recomanda dintai sa spele cadavre, apoi sa inmineze permisele de conducere".

Postul de televiziune din România, Observator.tv citează Publika.md în ştirea "Şoferii băuţi la volan, reeducaţi la morgă. Spală cadavre, iau notiţe la autopsie (video)".

Şi Premierul Pavel Filip a distribuit ştirea pe pagina sa oficială de Facebook.

"A fost dat startul programului de reeducare a șoferilor prinși băuți la volan. Acesta va dura trei luni, timp în care conducătorii auto reținuți în stare de ebrietate vor mai merge la morgă, în spitale pentru a acorda asistenţă victimelor accidentelor rutiere și vor lua parte la instruiri privind riscurile consumului de băuturi spirtoase. Programul costă 4 mii de lei, bani achitați de șoferi, și este parte a pachetul de legi anti-alcool, aprobat de Guvern. Sunt sigur că prin aceste acțiuni vom stopa consumul de alcool la volan și vom aduce mai multă siguranță pe drumurile din țară", scrie Pavel Filip în descrierea postării cu link la ştirea Publika.md. 

Publika.md aminteşte că noul model de reabilitare a şoferilor prinşi băuţi la volan este parte a pachetului de legi anti-alcool, aprobat anul trecut de Guvern.

Potrivit documentului, cei care urcă la volan în stare de ebrietate, rămân fără permise de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. În cazul în care instanţa supsendă carnetul, aceştia îşi pot recupera permisul numai după ce trec programul. Cei cărora li se anulează permisul, pe lângă program, mai trebuie să susţină din nou şi examenele auto.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu