Cea mai mare problemă din Oceanul Arctic care îi îngrijorează pe oamenii de știință

Animalele marine mari cum ar fi balenele, unii rechini și pisicile de mare prezintă risc crescut de boală din cauza microplasticelor din oceane. Ca să înțelegi cât de gravă este situația un studiu îți arată cât plastic se află în Oceanul Arctic.

Cercetătorii de la Institutul Alfred Wegener, Centrul Helmholtz pentru Cercetare Polară și Marină (AWI) din Germania, au detectat concentrații record de microplastic în gheața din Oceanul Arctic, potrivit unui studiu publicat în revista „Nature Communications".

În plus, aceștia au mai descoperit că gheață transportă plasticul dintr-o parte în alta a regiunii și poate acționa ca o casă temporară pentru acesta, întrucât pe măsură ce gheața din ocean se topește, particulele de plastic sunt eliberate în cantități mari în oceane, scrie realitatea.net.

Cantitatea record de plastic descoperită în Oceanul Arctic

Studiul realizat de oamenii de știință de la Institutul Alfred Wegener, arată că Oceanul Arctic conține peste 12.000 de microparticule de plastic pe fiecare litru de apă înghețată.

În total, au fost găsite 17 tipuri de plastic în mostrele de gheață preluate din Oceanul Arctic. Cel mai des întâlnit material de plastic din apele oceanului este polietilenă, care provine din ambalajele de unică folosință.

În acest sens, cercetătorii tag un semnal de alarmă și spun că ar trebui să reducem producția polietilenei, pentru a evita ca aceastea să ajungă în ape și de acolo în corpul animalelor marine.

Potrivit Fundaţiei Ellen MacArthur, specializată în tranziţia spre o economie circulară, axata pe energii regenerabile, exista riscul ca, în anul 2050, în apele oceanului planetar să fie mai multe materiale plastice decât peşte, situaţie care ar afecta grav viaţa submarină.

„Oceanele reglează clima şi ne dau oxigen, hrană şi medicamente, sunt casă a miriade de vieţuitoare, sursă de viaţă pentru multe milioane de oameni, sunt cale de transport, sursă de energie, loc de muncă sau de vacanţă. Ascund şi dezvăluie mistere, sunt cercetate, explorate, poluate, curăţate, cântate, admirate. Sunt esenţiale pentru viaţa noastră şi este imperativ să avem oceane sănătoase", a declarat Philippe Van Capellen de la Universitatea din Waterloo.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu