Cea mai lungă pasarelă suspendată din lume a fost inaugurată în Elveția

Embed:

Cea mai lungă pasarelă suspendată din lume a fost inaugurată în Elveția. Construcția are o lungime de peste 1500 de metri și se află la o înălțime de 85 de metri, deasupra râului Grabengufer. Aceasta a fost denumită ”Podul European„, iar priveliștea surprinsă de la înălțime îţi taie de-a dreptul respirația.

Podul unește două sate elvețiene dintr-o zonă muntoasă, iar primii oameni curajoși au pășit deja pe el. Noua pasarelă este echipată cu un sistem care o împiedică să se balanseze, iar cablurile care o țin cântăresc peste opt tone.

Potrivit autorităților, construcția înlocuiește podul anterioar, care în 2010 a fost distrus în urma căderilor de pietre. Consiliul de Turism din Zermatt spune că este cel mai lung din lume. Un alt pod, cu o lungime de 405 metri, a fost construit în Reutte, Austria, la o înălțime mai mare - de 110 metri de asupra solului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu