Ce urmează după ce vor fi cunoscute rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Embed:

Imediat după ce vor fi cunoscute rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, membrii viitorului Parlament se vor reuni în grupurile politice din care fac parte şi apoi vor decide conducerea legislativului.  

În acest răstimp, pot apărea noi alianțe și se pot forma noi grupuri. În cadrul primei ședințe plenare, eurodeputații aleg noul președinte al Parlamentului European. Acesta trebuie să aibă susţinerea majorităţii deputaţilor. El va fi ales pentru 30 de luni, adică jumătate din mandatul Parlamentului. Asta înseamnă că o legislatură completă are doi preşedinţi diferiţi.

În urma înţelegerii dintre popular europeni şi socialişti, cele mai mari grupuri din Parlamentul European, conducerea instituţiei este asigurată pe rând, de câte un reprezentant al acestora. Ulterior, noul legislativ votează președintele Comisiei Europene.

Începând din 2014, fiecare grup politic european îşi desemnează un reprezentant, numit spitzenkandidat, care îi reprezintă în timpul campaniei electorale. Cel care reuşeşte să obţină majoritatea în Parlament, adică voturile a 353 de deputaţi, devine președinte al Comisiei Europene. 

PPE l-a înaintat în calitate de spitzenkandidat pe Manfred Weber, un politician german de 46 de ani, actualul lider al grupului popularilor europeni din Parlamentul European. 

Contracandidatul său este socialistul olandez Frans Timmermans, actualul prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, un om politic experimentat.

Alți candidați la funcția de președinte al Comisiei Europene sunt: Jan Zahradil din partea Alianței Conservativilor și Reformiștilor, Margrethe Vestager din partea Alianței Liberalilor și Democraților şi Ska Keller din partea Verzilor. 

Pe aceeaşi temă