Ce spune preşedintele CC Vladimir Ţurcan despre dezvăluirile făcute de Liuba Şova

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale, Vladimir Ţurcan, respinge acuzaţiile Liubei Şova, care a declarat că numirea lui la şefia CC a fost influențată din afară. O dovadă în acest sens este un mesaj telefonic, prin care a fost rugată să-l susţină pe Ţurcan. 

"Eu nu ştiu ce are în vedere doamna Şova, o vizează pe dumneaei, evident. Îmi pare rău că dumneaei, totuşi, conştientizând că este judecătorul care a participat la vot secret, spre seară s-a pornit cu vorbele acestea. Cred că este o reacţie pur şi simplu de moment, emoţii.", a declarat Ţurcan. 

În această dimineaţă, echipa Publika TV a stat de vorbă şi cu alţi judecători ai Curţii Constituţionale, pentru a afla opinia lor faţă de declaraţiile scandaloase ale Liubei Şova.

SERGHEI ŢURCANU, judecător la Curtea Constituţională: "Nu am fost contactat şi nu are cine să mă contacteze. Funcţia de preşedinte are foarte multe aspecte manageriale, care, în opinia mea, am spus şi colegilor în şedinţă, care mi-ar lua timp, care îl consider preţios pentru a participa nemijlocit la adoptarea hotărârilor.". 

EDUARD ABABEI, judecător la Curtea Constituţională: "Nu am fost contactat, nici nu m-a rugat să votez pe cineva, a fost o tentativă, dar a fost la adresa doamnei respective."

NICOLAE ROŞCA, judecător la Curtea Constituţională: "Eu nu am fost contactat de nimeni. Adevărul este adevăr şi el trebuie să fie spus aşa cum el este."

Domnica Manole a refuzat să vorbească cu echipa nostră.

PUBLIKA.MD aminteşte că Domnica Manole este suspectată de analiştii politici că a votat pentru numirea lui Vladimir Ţurcan în funcţia de preşedinte al Curţii, în schimbul numirii sale în funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Asta după ce Parlamentul a ignorat rezultatele concursului pe care Domnica Manole l-a picat şi în urma căruia au fost desemnaţi câştigători Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu. Surse din cadrul blocului "ACUM" au declarat presei că Manole a fost desemnată în funcţia de magistrat, în urma insistenţei şefului său de partid, Andrei Năstase.

Lasă un comentariu