Ce spune Maia Sandu despre preţul la gazele naturale pentru anul 2020

Tarifele la gazele naturale pentru anul 2020 depind de preţul pe care autorităţile de la Chişinău îl vor negocia cu Gazprom. Declaraţia a fost făcută de premierul Maia Sandu, după şedinţa de astăzi a Guvernului. 

"Din câte ştiu, cei de la Moldovagaz au spus că tarifele nu vor creşte. Evident, tarifele pentru anul 2020 depinde de preţul pe care îl vom negocia. Acum suntem în proces de negociere şi noi ne dorim să obţinem cel mai mic pret pentru consumatori", a menţionat prim-ministrul.

Întrebată care ar fi traseele alternative de asigurare cu gaze a Republicii Moldova, şeful Cabinetului de miniştri a spus că sunt mai multe opţiuni.

"Să se cumpere gaze naturale la hotarul dintre Ucraina şi Rusia, în situaţia în care nu există un acord de tranzit. Este o modalitate de a cumpăra gazele naturale din Ucraina şi să le şi depozităm acolo. Există o modalitate de a obţine gaze naturale de la sud, dar acolo încă se lucrează pe teritoriul Bulgariei, la 11 km de ţeavă şi trebuie să mai avem un acord concret pe staţia de măsurare pe care o folosim în România sau în Ucraina. Dacă pe 31 ianuarie se va ajunge la această problemă de lipsă a unui acord de tranzit între Rusia şi Ucraina este bine să exploatăm toate posibilităţile şi să ştim că sunt surse alternative. Se discută toate scenariile, se discută cu toţi partenerii, cu Rusia, Bulgaria, Ucraina şi România", a conchis premierul Maia Sandu.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu