Ce spune Andrian Candu despre eliberarea lui Vlad Filat

Trebuie să se exprime cei care sunt meniţi să verifice legalitatea. Este reacţia democratului Andrian Candu, privind eliberarea condiţionată din închisoare a lui Vlad Filat.

"Dacă este legală sau nu decizia, trebuie să se exprime cei care sunt meniţi să verifice legalitatea", a menţionat Andrian Candu.

Menţionăm că, astăzi, Administraţia Penitenciarului 13 a solicitat la Curtea de Apel suspendarea executării hotărârii judecătoreşti de eliberare înainte de termen a fostului premier Vlad Filat.

PUBLIKA.MD aminteşte că fostul premier Vlad Filat a fost eliberat condiţionat înainte de termen, din Penitenciarul 13. Filat mai avea de ispăşit 2 ani, 11 luni şi 3 zile de închisoare. Informaţia a fost confirmată de unul dintre avocaţii acestuia, dar şi de către purtătorul de cuvânt al instituţiei penitenciare, Oleg Pantea.

Potrivit apărătorului lui Filat, Ion Vîzdoagă, acesta a fost eliberat după ce a executat două treimi din pedeapsa acordată pentru corupere pasivă și trafic de influență. Decizia luată ieri de judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Ciocana poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile în instanţa superioară. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu