Ce spun şoferii despre iniţiativa de a reduce taxa de vămuire a maşinilor înmatriculate peste hotare

Embed:

Maşinile cu numere străine, inclusiv cele mai vechi de 10 ani, vor putea fi înmatriculate în Moldova cu o reducere de 70 la sută din valoarea accizei. Facilitatea vizează posesorii de vehicule care au introdus în ţară automobilele până în data de 1 noiembrie.

Inițiativa a trecut de Guvern, iar ultimul cuvânt îl are de spus Parlamentul. 

CITEŞTE ŞI: MODIFICĂRI IMPORTANTE pentru ŞOFERI! Guvernul a aprobat noi reglementări privind controlul vinietei (VIDEO)

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a menționat că facilitatea va fi acordată timp de două luni, după ce proiectul va intra în vigoare. Astfel, moldovenii care au adus maşini până în 1 noiembrie vor plăti doar 30 la sută din valoarea accizului.

"Ne-am gândit să le creăm condiţii facilitare, pe un termen de două luni, ca ei să poată să se conformeze, să-şi înregistreze maşinile la un acciz redus la nivel de 30 la sută, din accizul care este astăzi. Reducerea este de 70 la sută", a spus ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu. 

Vestea i-a bucurat pe șoferi, mai ales pe posesorii de mașini cu numere străine:

"Vreau şi eu să îmi schimb numerele, dacă este posibil de ce nu."

"Reducere de 70 de procente este destul de normal, acum să aduci o maşină, cam te costă, vezi că mulţi circulă maşini cu numere străine care nu plătesc deloc."

"E bine, e o rezolvare pentru cei care au necesitate, pentru cei care nu au posibilitate. Mulţi ar avea dorinţa, dar din considerentul financiar nu îşi putea permite."

"Cred că aceştia cu numere lituaniene, bulgăreşti, nu o să mai aducă, o să cumpere de pe loc acum. O să descarce puţin oraşul de rablele pe care le aduc din Europa."

Documentul vizează şi maşinile cu numere transnistrene. Astfel, cetăţenii moldoveni cu domiciliu în dreapta Nistrului vor fi obligaţi să-și înmatriculeze automobilele. În caz contrar, vor fi amendaţi cu 1500 de lei.

"Toţi cetăţenii care deţin maşini acolo au dreptul să le înregistreze pe partea dreaptă a Nistrului, în termen de două luni , iarăşi în regim facilitar. Nu se extind careva interdicţii pentru ceţăţenii care locuiesc în partea stângă a Nistrului. Drept dovadă că el locuieşte în Transnistria este prezentarea permisului de conducere transnistrean", a spus ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu. 

Și șoferii care conduc maşini cu numere transnistrene salută inițiativa:

"Nu ştiam, dacă sincer. Este bine."

"Am o părere pozitivă, cred că e bine. Mă voi conforma."

Moldovenii care nu-și vor înmatricula maşinile, vor avea dreptul să se afle pe teritoriul ţării timp de șase luni pe an. În caz contrar, automobilul va fi escortat la frontieră de către poliţie, iar toate cheltuielile le va suporta proprietarul

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu