Ce spun Hadârcă, Diacov şi Streleţ despre noul candidat la funcţia de ministru al Apărării (VIDEO)

Embed:

Noul candidat la funcţia de ministru al Apărării, anunţat de Partidul Liberal Reformator, este generalul Valeriu Troenco. Decizia a fost luată astăzi în cadrul Biroului Politic al formaţiunii.

Democraţii şi liberal-democraţii susţin că deocamdată nu au fost informaţi oficial de colegii din PLR, despre noul candidat la funcţia de ministru al Apărării. Totuşi, spune ei, orice propunere va fi discutată în cadrul şedinţei Consiliului Coaliţiei.

Liderii PD şi PLDM spun că îl cunosc pe Valeriu Troenco şi că acesta are toate abilităţile de a conduce eficient Armata Naţională. La rândul lor, liberalii-reformatori spun Valeriu Troenco are multă experienţă şi se bucură de respect printre militari.

După ce va fi aprobat de colegii lor din coaliţia de guvernare, deputaţii PLR îl vor înainta oficial pe candidatul lor la uncţia de ministru al Apărării preşedintelui Nicolae Timofti şi premierului Iurie Leancă.

"Astăzi, Biroul politic a optat pentru candidatura domnului Valeriu Troenco şi vreau să vă spun că a pledat în unanimitate. Valeriu Troenco are experienţă de management, ştiinţifică, a fost decan, prorector la Academia de Poliţie", a declarat liderul PLR, Ion Hadârcă.

Membrii Coaliţiei de guvernare spun că deocamdată nu au fost informaţi oficial despre noul candidat al PLR la funcţia de ministru al Apărării.

"Nu am primit adresările de rigoare prevăzute de acordul de funcţionare a Coaliţiei Pro-Europene. Vom discuta candidatura propusă. Este o persoană care cred că ar putea gestiona armata naţională, având în vedere faptul că este militar, are grad superior", a spus preşedintele fracţiune PLDM, Valeriu Streleţ.

"În condiţiile în care este ministerul Apărării, este o persoană care cunoaşte problematica Ministerului Apărării. Este responsabilitatea fracţiunii PLR şi cred că va fi acceptată", a susţinut preşedintele de onoare PD, Dumitru Diacov.

Anterior, PLR l-a înaintat la funcţia de ministru al Apărării, care îi revine conform Acordului de constituire al Coaliţiei, pe juristul Vitali Catană. Acesta a refuzat să mai candideze după mai multe critici aduse de policieni.

Noul candidat, Valeriu Troenco a fost ministru adjunct al Justiţiei între 1999 şi 2001 şi a deţinut funcţia de director al Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Postul de ministru al Apărării a rămas vacant după ce Vitalie Marinuţa a demisionat acum o lună.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu