Ce spun deputaţii despre acuzaţiile aduse de Octavian Ţîcu la adresa lui Octavian Bodişteanu

Embed:

Dacă instituţiile de drept vor demonstra că ministrul sportului, Octavian Bodişteanu, este implicat în scheme frauduloase, deputaţii vor analiza posibilitatea demiterii acestuia. Concluzia a fost lansată de liderii fracţiunilor din coaliţia proeuropeană, la emisiunea Fabrika.

Unii deputaţi nu exclud faptul că ieşirea lui Ţîcu ar fi o mişcare politică.

"Oricum trebuie de clarificat. În primul rând, domnul  Bodişteanu trebuie să vină cu lămuririle de rigoare, cred că vor fi făcute verificări şi dacă este o chestie de asta politică e una, dar dacă sunt lucruri adevărate, trebuie să facă concluzii partidul care l-a delegat", a declarat preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.

Liberal-democratul Valeriu Streleţ consideră că fostul ministru al Sportului, Octavian Ţîcu îşi doreşte să rămână în atenţia opiniei publice.

"Nu cred că grija principală a domnului Ţîcu a fost de a lupta cu corupţia, prin această conferinţă. Este o chestiune care urmează a fi probată. Acordul coaliţiei proeuropene prevede instrumente de revocare din funcţie", a menşionat deputatul PLDM Valeriu Streleţ.

Liderul grupului reformator din PL, Ion Hadârcă, susţine că în acest caz, sunt necesare probe.

"Cred că vom avea o discuţie cu domnul Bodişteanu pe acest subiect, dar am impresia că unele lucruri sunt create artificial pentru a crea senzaţie. Trebuie să avem probele respective ca să putem dialoga la modul serios şi a trage concluzii", a conchis deputatul PL Ion Hadârcă.

Fostul ministru al tineretului şi sportului, Octavian Ţîcu şi-a acuzat succesorul, pe Octavian Bodişteanu, de delapidare de fonduri, pe vremea când deţinea funcţia de viceministru.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu