Ce scop au unele partide în actuala campanie electorală

Embed:

În actuala campanie electorală, scopul unor partide este de a compromite imaginea forțelor proeuropene, nu de a intra în Parlament. De această părere au fost invitații emisiunii Fabrika de aseară, care sunt convinşi că informaţiile false vor domina cursa electorală. 

"În viitorul cel mai apropiat se va începe lupta cu materiale compromițătoare. Și nu este neapărat necesar ca aceste partide proeuropene să se lupte între ele", a spus fostul director interimar al Serviciului de Securitate Internă, Valentin Dediu.

"În mai multe partide anti-europene se găsesc oameni care au ca scop să denigreze partidele de dreapta, proeuropene și să scadă din votanții acestora", a declarat Sergiu Musteaţă, istoric.

Pentru a evita manipularea, autoritățile trebuie să recurgă la legea supremă, spun invitații emisiunii Fabrika.

"Curtea Constituțională a spus clar: orice politică decât cea a integrării europene este străină Constituției, legii fundamentale a Republicii Moldova", a precizat Valentin Buda, jurnalist.

Totodată, experții spun că participarea la alegeri este o responsabilitate pe care trebuie să şi-o asume fiecare.

"Cei 20 la sută care nu știu ce doresc, indeciși, sunt sigur că, marea majoritate dintre aceștia sunt tineretul și acei care votează partidele pro-europene", a punctat Vitalie Gămurari, expert în drept internaţional.

"Nu urmează ziua de ieri, ci ziua de mâine. Nu mai urmează fosta Uniune Sovietică, ci viitorul nepoților dumneavoastră. Fosta Uniune Sovietică nu mai există. Nu mai visați la ceea ce nu mai există deja", a subliniat Cristian Tabără, invitat permanent al emisiunii Fabrika.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu