Ce pelicule au fost premiate la festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului şi diversității

Embed:
Festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului şi diversității a culminat cu două producţii, una autohtonă şi una franceză. Ambele pelicule ilustrează viziunile, aspiraţiile şi provocările oamenilor simpli din mai multe ţări, inclusiv de la noi.

"Mocanu, Sergiu Sergiu. Calancea, Vasile Vadim. Starosta, Mihai Olegovici."

"Goodbye, Olegovici!" este o producţie a tânărului regizor moldovean Eugeniu Popovici. Filmul prezintă istoria lui Mişa, un băiat de 17 ani care a stat la închisoare aproape doi ani, iar odată eliberat nu s-a mai putut integra în societate.

"Am vrut să văd cât de tolerantă este societatea, cât de toleranţi suntem fiecare dintre noi. Toţi eroii care apar în film sunt absolut reali. Avea 17 ani şi opt luni în momentul filmărilor. Acum are 20 de ani", a spus regizorul filmului autohton. 

Cel de-al doilea film, "Vina tatălui meu", e o producţie franceză care scoate în evidenţă percepțiile greşite ale societăţii.

"Nu am ascuns niciodată că sunt preot."

Spectatorii spun că filmele sunt la fel de dure precum realitatea în care trăim.

"Cred că este nevoie să-l vadă fiecare pentru a realiza că există şi o altă parte a monedei care nu se vede."

"Au venit să aducă publicului larg istorii interesante, de viaţă de la care putem lua anumite lecţii."

La eveniment a fost prezentă şi directoarea penitenciarului pentru minori unde s-au făcut filmările la "Goodbye, Olegovici!".

”Oricare deţinut, fie el minor sau adult, atunci când ajunge în libertate trebuie să aibă susţinerea celor din jur. Dacă o să depunem eforturile toţi împreună atunci o să avem mai puţini persoane care la un moment dat ar prezenta un pericol pentru noi", a zis Liubovi Jignea, directoarea penitenciarului pentru minori.  

Organizatorii evenimentului cred că dezvoltarea industriei cinematografice în Republica Moldova depinde şi de nivelul de cultură al publicului.

"Filmul documentar are şanse în Republica Moldova pentru că la orice pas, din păcate, sunt teme. Noi trebuie să creştem consumatorul de film documentar", a declarat Mircea Surdu, director Telefilm-Chişinău. 

"Noi am vrut să vorbim şi să promovăm drepturile omului prin diferite căi. Ideea a fost să vorbim despre astfel de probleme precum rasismul, intoleranţă, integrare. Cât de grave sunt în rândurile tinerilor", a menționat William Massolini, şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău. 

Evenimentul a fost dedicat celor 60 de ani de la înfiinţarea unicului studiou de film de la noi şi celor 70 de ani ai Consiliului Europei, organizaţie internaţională care activează în domeniul protecţiei drepturilor omului.
loading...

Lasă un comentariu