CE EXPLICAŢII i-au cerut reprezentanţii societăţii civile lui Chiril Gaburici

Embed:

Chiril Gaburici a avut, astăzi, întrevederi cu reprezentanţii societăţii civile. Astfel, cei din urmă au cerut mai multe explicaţii de la premierul desemnat.

"Am cerut să explice care sunt criteriile de profesionalism și integritate care îl recomandă pe dumnealui la această poziție. La fel să ne dea o explicație după ce criterii profesionale, după ce criterii de experiență, de comunicare sunt oamenii desemnați la funcțiile de miniștri, pe care îi vedem în echipa dumisale. În următoarle zile a promis că o să vină cu un răspuns", a declarat Antoniţa Fonari, reprezentant al societţii civile.  

PUBLIKA. MD aminteşte că, tot astăzi Chiril Gaburici a avut întrevederi şi cu deputaţii PDM. Iar ieri s-a întâlnit cu sindicatele, patronatele şi deputaţii din PCRM. 

Noul Guvern, condus de Chiril Gaburici, ar putea primi, mâine, vot de încredere din partea deputaţilor. Biroul Permanent al Legislativului a decis să convoace mâine şedinţa de plen, iar acest subiect este singurul de pe ordinea de zi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu