Ce costum de baie să porţi în funcţie de siluetă

Te panichează fotografiile vedetelor de la Hollywood care arată senzaţional în costum de baie? Îţi este teamă să-ţi "scoţi formele în lume" pentru ca ai cam luat proporţii? Nu ai incredere în tine?  Ai impresia că te poţi îmbrăca cu orice, mai puţin cu un costum de baie?

Ei bine, sfaturile stiliştilor ar trebui să te liniştească pentru că ei îţi sugerează să-ţi achiziţionezi un costum de baie care să te avantajeze din punctul de vedere al ţinutei, pentru că exista o multitudine de modele şi, în plus, îţi dezvăluie şi care sunt cele mai potrivite, în funcţie de cum arăţi, punctează eva.ro.

Eşti mică de înălţime? Nu-i nicio problema pentru că acest "mic defect" care te face extrem de nefericită şi nesigură pe tine are o rezolvare în cel mai apropiat magazin de profil. Există cel puţin doua categorii de costume de baie pe care poţi să mizezi fără să-ti fie teamă că o să arăţi penibil pe plajă sau la piscină.

Poti să alegi modelul în doua piese, în dungi verticale, care produc un efect la nivel optic de senzaţie.

Dacă totuşi mergi pe ideea unui costum de baie întreg, specialiştii îţi recomandă unul decoltat, în aşa fel încât toată atenţia să cadă pe partea superioară şi să reuseşti prin ţinuta ta un echilibru al proporţiilor.

Ai silueta androgină... Să nu cumva să-ţi treaca prin cap sa foloseşti... costumul de baie al iubitului tău. În cazul tău, al femeii fără forme, cele mai potrivite costume de baie sunt cele care îţi pun în valoare feminitatea şi inspiră acest lucru. Aşadar, este perfect dacă foloseşti costume de baie cu imprimeuri florale, piese cu volane şi în culori vii, pline de prospeţime. Evident că în acest caz detaliile feminine trebuie să facă legea în outfit-ul tău şi nu uita de accesorii: fluturaşi, buburuze etc.

Natura a fost generoasă cu tine şi ţi-a dat de toate... şi, pe deasupra, eşti şi bine proporşionată? Dacă te încadrezi în această categorie este simplu. Poţi folosi orice model de costum de baie, însî sfatul stiliştilor este să alegi acel model care-ţi pune in evidenţă formele. Aici costumul de baie trebuie să fie accesoriul care te ajută să ieşi în evidenţă. În concluzie, alege o piesă cu stil, glamour, o piesă în care este obligatoriu să investeşti.

Silueta în forma de pară îţi da bătăi de cap În acest caz este obligatoriu să canalizezi toată atenţia celor care te privesc în partea superioară. În consecinţă este indicat sa alegi un costum de baie pe care să fie aplicate volanaşe sau, daca nu-ţi plac acestea, alege unul în două culori, partea superioară fiind evidenţiată de nuanţe vii, puternice.

Ai bustul generos... Aici ai, de asemenea, două opţiuni perfect valabile. Dacă mergi pe un model întreg, fii sigură că acesta nu are bretele sau are numai pe un singur umăr. Dacă optezi pentru unul în două piese, cupele sutienului trebuie să acopere cât mai mult, iar slipul să fie cât se poate de decoltat.

Eşti plinuţă, ce să faci? Aici soluţia este clară. Alege un costum de baie in culori inchise (negrul este perfect), cat mai putin decoltat atât în partea superioară, cât şi în cea de jos. Dacă te gândeşti la un model, singurul acceptat în acest caz este cel cu dungi verticale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu