Ce bucate nu trebuie să lipsească de pe masa de Paşte

Sărbătoarea Sfintelor Paşte este cea mai mare şi mai solemnă dintre sărbătorile religioase ale anului, pentru că rememorează sacrificiul lui Iisus Hristos, aducând credincioşilor speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice. După cele şapte săptămâni ale Postului Mare, cel mai lung din an, în care nu au avut voie carne, ouă şi produse lactate, credincioşii aşteaptă cu nerăbdare bogata masă pascală.

Ouăle roşii nu au voie să lipsească de pe această masă de sărbătoare. Sunt multe legende legate de obiceiul vopsirii ouălor, dar cea mai cunoscută spune ca Maica Domnului a aşezat coşul cu ouă lângă crucea pe care era răstignit Iisus şi acestea au fost înroşite de sângele care picura din rănile Mântuitorului. De aceea, în trecut, ouăle se vopseau doar roşii, dar astăzi se folosesc diverse culori şi se fac diverse modele. 

Pasca este coptura tradiţională a Paştelui şi are formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Iisus au fost rotunde. Tradiţional se prepară din puţin aluat de cozonac, este umplută cu brânză de vaci şi acoperită cu o cruce din aluat. În zilele noastre, reţeta a viariat şi s-a modernizat, aşa că pe unele mese va fi pască cu ciocolată sau vanilie, sau chiar fără aluat. În plus, gospodinele pregătesc tot felul de alte copturi: cozonaci, cornuleţe, plăcinte etc.

Mielul este simbolul Mântuitorului, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea. Indiferent de forma în care este preparat – drob, fritură, ciorbă, stufat etc. - mielul nu poate lipsi de pe masa de Paşte.

Printre bucatele principale enumerate mai sus, iată încă o listă cu bunătăţi pe care le puteţi avea pe masa de sărbătoare:

1. Răcituri;

2. Olivie;

3. Bătute;

4. Pârjoale;

5. Sarmale;

6. Peşte umplut;

7. Găină umplută;

8. Platourile cu caşcaval şi brânză de oi;

9. Plăcinte.

10. Cozonac.

Citeşte şi: Ce este Paștele? Originea și istoria ouălor, a mielului şi a Iepurașului de Paște

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu