Ce au promis Obama şi Romney electoratului ca să-i voteze

Embed:

Timp de mai multe luni, democratul Barack Obama şi contracandidatul său, Mitt Romney, au îndemnat electoratul să îi voteze. Şi, fiecare în parte a încercat să-i convingă pe americani că anume el este cel care va aduce schimbarea. Campania electorală a fost una plină de promisiuni, însă nu a lipsit nici schimbul dur de replici.

Programele electorale ale celor doi candidaţi pentru şefia celei mai puternice ţări din lume s-au bătut cap în cap. În timp ce Barack Obama promitea crearea a un milion de noi locuri de muncă în sectorul manufacturier, până în 2016, Mitt Romney anunţa o cifră de 12 milioane. În campanie, Barack Obama pledează pentru creşterea impozitelor pentru cei bogaţi şi susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex şi dreptul la avort. De cealaltă parte, republicanul Mitt Romney nu vrea noi impozite pentru cei mai bogaţi şi se opune cu vehemenţă legalizării căsătoriilor gay, susţine interzicerea avortului şi respinge reforma sănătăţii a lui Obama.

Dezbaterile electorale i-au adus faţă în faţă pe cei doi candidaţi pentru scaunul de la Casa Albă, iar replicile au curs şuvoi. Cei doi candidaţi la prezidenţiale au fost, însă, nevoiţi să îşi suspende campania electorală, după ce ţara a fost lovită de cel mai puternic uragan din ultimii 100 de ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu