Ce a făcut şeful fiscului, Ion Prisăcaru, în 100 de zile de la numirea în funcție

Controalele agenţilor economici reduse la jumătate, 35 de ieşiri în teritoriu şi 550.000 de lei la buget. Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a prezentat azi rezultatele activităţii sale, dar şi pe cele ale instituţiei, cu ocazia împlinirii a 100 de zile de la numirea sa în această funcție.

Revenit în fotoliu după o perioadă de 15 ani, şeful fiscului a efectuat 35 de ieşiri în teritoriu, în cadrul cărora a discutat cu contribuabili din diferite regiuni ale ţării. Ion Prisăcaru a avut şi întrevederi cu reprezentanţi ai Asociaţiei Contabililor, Camerei de Comerţ şi Industrie, Asociaţiei Notarilor, ai comunităţii ştiinţifice, dar şi cu foşti şefi ai Inspectoratului Fiscal, foşti miniştri ai Finanţelor. S-a întâlnit, la o ceaşcă de cafea, cu mitropolitul Moldovei şi cu cel al Basarabiei şi a discutat cu parteneri internaţionali ai autorităţii fiscale din Moldova.

Potrivit lui Prisăcaru, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pune accentele pe metode de educare şi instruire atât a cetăţenilor, cât şi a inspectorilor fiscali. "Înăsprirea fiscalităţii duce doar la creşterea evaziunii fiscale, de aceea şi noi azi punem accentul pe conformarea fiscală benevolă. Însă Serviciul Fiscal dispune de toare instrumentele de drept necesare ca să aplicăm măsuri de constrângere faţă de cei care ignoră legea şi nu vor să îşi aducă aportul la formarea bugetului", a punctat acesta.

Şeful fiscului a menţionat că în 100 de zile, numărul controalelor agenţilor economici a fost redus la jumătate, de la peste 1.100 la circa 670. Totodată, doar în prima săptămână de verificare a transportatorilor de pasageri şi mărfuri, bugetul de stat a fost suplinit cu 550.000 de lei.

Ion Prisăcaru a precizat că va prezenta mai multe cifre în luna septembrie.

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu