Cazul şefului Inspectoratului din Cahul, prins beat la volan. Cum a fost pedepsit omul legii

Embed:

Şeful Inspectoratului de Poliţie Cahul, Ştefan Nucă, prins băut la volan, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost suspendat astăzi din funcție. Un ordin în acest sens a fost semnat de şeful interimar al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc.

Reprezentanţii ministerului de Interne au spus că poliţistul conducea maşina de serviciu, când inspectorii de patrulare l-au tras pe dreapta. Şeful Poliţiei de la Cahul avea o alcoolemie ce depăşea de patru ori norma admisă de lege.

Pe numele său a fost deschisă o anchetă de serviciu, dar riscă și dosar penal pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate.

Ministerul de Interne urmează să transmită probele Procuraturii Generale. 

Citeşte şi: "Nopţi Albe" în centrul şi sudul ţării: Unii şoferi s-au dat în spectacol, alţii - urmăriţi de poliţie (VIDEO)

Pe aceeaşi temă