Cazul de groază de la Criuleni, unde trei persoane au fost împuşcate. Medicii au povestit despre starea pacienţilor (VIDEO)

Embed:

Medicii de la spitalul de urgenţă din Chişinău au oferit detalii despre starea pacienţilor, care au avut de suferit în urma cazului din satul Mălăieştii Vechi, raionul Criuleni. Toţi trei pacienţi au fost spitalizaţi şi au suportat intervenţii chirurgicale. 

Bărbatul de 55 de ani a fost operat aproape întreaga noapte cu diagnostic de traumatism asociat, traumatism cranio-cerebral deschis, cu focar de contuzie cerebrală şi fractura oaselor craniului. Starea pacientului la moment este foarte gravă dar stabilă. 

Alt bărbat în vârstă de 56 de ani, cu plagă penetrantă prin arma de foc al peretelui abdominal, cu lezarea organelor interne, a fost operat în noaptea de 11 spre 12 ianuarie. 

Femeia de 59 de ani este spitalizată în secţia de profil cu diagnosticul de plagă prin arma de foc a coapsei stângi. Starea acesteia este de gravitate medie dar stabilă la moment. 

Ambii pacienţi sunt conştienţi, sunt la reanimare. Evoluţia va fi de lungă durată pentru că sunt numeroase plăgi provocate de arma de foc, a precizat medicul Igor Curov. Pacienţii au suferit un şoc traumatic, dar starea psihologică este afectată. Nu sunt vizibil afectaţi, sunt adecvati. 

PUBLIKA.MD precizează că trei oameni au fost transportaţi sâmbătă noaptea la spital în stare gravă, după ce au fost împuşcaţi de amicul de pahar. Unul dintre ei a fost luat ostatic, iar pentru eliberarea acestuia şi reţinerea pistolarului a fost nevoie de intervenţia a 20 de poliţişti. Totul s-a întâmplat în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, în satul Mălăieştii Vechi din raionul Criuleni. 

loading...

Lasă un comentariu