Cazul agresiunii asupra copiilor de la tabăra Trandafirul din Vadul lui Vodă, în atenţia Guvernului

Embed:

Cazul agresiunii asupra copiilor de la tabăra "Trandafirul" din orașul Vadul lui Vodă va fi discutat astăzi la Guvern. Subiectul va fi abordat la ședința Comisiei pentru organizarea odihnei în tabăre unde au fost invitați funcţionari ai instituțiilor responsabile.

Aseară, secretarul de stat al Ministerului Educației, Angela Cutasevici, a vizitat tabăra de la Vadul lui Vodă. Funcţionarei i-a fost îngrădit accesul pe motiv că este proprietate privată.

Abia peste jumătate de oră, i-a fost permis să intre.

"La momentul când ne-am apropiat erau înafara porţii mai mulţi tineri printre care şi doi adolescenţi. Ei au intrat după poartă, au încuiat-o şi, respectiv, au fugit. Respectiv am sesizat poliţia să venim, să intrăm pe teritoriul taberei să vedem cine sunt acei copii", a spus Angela Cutasevici, secretar de stat la Ministerul Educaţiei.

După ce a inspectat încăperile, secretarul de stat a depistat mai multe nereguli la bucătărie, blocuri sanitare și cabinele de duș care erau în condiții insalubre.

Tot astăzi, procurorii vor cere 30 de zile de arest pentru administratorul taberei.

Amintim că în noaptea de marți spre miercuri, 13 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani au fost bătuți doi adolescenţi care îi supravegheau.

Potrivit poliției, fiind băuți, aceștia au intrat în camera copiilor şi au început a lovi în stânga şi în dreapta, fără motiv, cu o rangă metalică.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu