Caz șocant. Un bebeluş de o lună, mort în condiţii suspecte

Un bebeluș de o lună a murit în condiții misterioase. Polițiștii din comuna Cornu Luncii au deschis un dosar în cazul micuțului, decedat săptămâna trecută.

Mama copilului locuia împreună cu soțul său și cu cei șase copii, printre care și bebeluşul în vârstă de o lună, scrie realitatea.net.

Femeia a povestit că a adormit cu bebelușul, după care l-a trezit să-l hrănească, apoi l-a adormit din nou. Vineri dimineață, însă, când s-a trezit, a constatat că fiul său nu mai respira.

Conform informatiata.ro, mama acestuia a sunat imediat la 112, iar în scurt timp la faţa locului au ajuns un echipaj medical, care a declarat decesul nou-născutului, dar și criminaliștii. Trupul micuțului nu prezenta semne de violență.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Pe aceeaşi temă