Caz șocant în Suedia: Un copil a adus o grenadă la grădiniță. Pirotehniştii au fost nevoiţi să demonteze muniţia în interiorul clădirii

O echipă de pirotehnişti a fost chemată după ce personalul unei grădiniţe din Suedia a descoperit că unul dintre copii adusese o grenadă, au informat autorităţile, relatează site-ul postului CNN, potrivit mediafax.ro.

Personalul unei grădiniţe din oraşul suedez Kristianstad au chemat poliţia după ce au descoperit un obiect suspicios.

Ajunşi la faţa locului, poliţia a realizat că obiectul este o grenadă şi au chemat o echipă de pirotehnişti.

Echipa de experţi au stabilit că obiectul este prea periculos pentru a fi mişcat şi că trebuie demontată în interiorul clădirii.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru CNN că muniţia a fost găsită într-o zonă folosită pentru exerciţii militare.

Autorităţile nu au publicat numele copilului, informând însă că acesta are mai puţin de şapte ani.

Lasă un comentariu