Caz fără precedent. Autoritățile se laudă că l-au reținut pe Iurie Chirinciuc, iar acesta susține că informațiile sunt false

Situaţie cu multe semne de întrebare la vama Leuşeni. Poliţia de Frontieră susţine că l-a reţinut, aseară, în jurul orei 19:00, pe fostul ministru al Transporturilor Iurie Chirinciuc, la intrarea în ţară.

Potrivit poliţiştilor de frontieră, el a fost preluat de reprezentanţi ai autorităţii în gestiunea căruia este dosarul în care era dat în căutare.

"Pentru persoana în cauză a apărut alertă în baza de date, ulterior a fost informată autoritatea în care se află cazul de căutare şi până la venirea reprezentanţilor persoana a fost reţinută în punctul de trecere Leuşeni", a menţionat Raisa Noviţchi,  purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră mai spune că fostul ministru a stat în vamă aproximativ trei ore, până la ora 22:30. El nu ar fi fost încătuşat, întrucât nu a opus rezistenţă şi s-a conformat cerinţelor oamenilor legii.

Chirinciuc neagă însă toate astea. Pe o reţea de socializare, el a calificat informaţiile drept manipulare și minciuni gogonate. Totodată, a precizat că a mers la poliție pentru a clarifica situația, întrucât, oamenii legii nu au primit încă informaţia că judecătorii CSJ l-au lăsat în libertate.

Fostul ministru al Transporturilor Iurie Chirinciuc a fost anunţat în toamna lui 2019 în căutare internaţională. În decembrie anul trecut, însă Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia Curţii de Apel Chişinău prin care fusese condamnat la trei ani şi jumătate de puşcărie. Totodată, magistraţii CSJ au lăsat în vigoare sentinţa primei instanţe, mai exact un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

Chirinciuc a fost condamnat într-un dosar pentru corupţie şi trafic de influenţă, pentru că ar fi exercitat presiuni asupra unei companii care a câștigat licitațiile pentru reparația unui drum, finanțate de BEI. Acesta ar fi obligat-o să renunţe la jumătate dintre lucrări în favoarea unor firme afiliate lui. Fostul ministru al Transporturilor neagă toate acuzaţiile.

loading...

Lasă un comentariu