Caz CUTREMURĂTOR! Un imigrant român a fost sechestrat în Marea Britanie

Embed:

A plecat din România în Marea Britanie pentru a avea o viaţă mai bună, dar a ajuns sclav. Era obligat să muncească 12 ore pe zi şi nu primea niciun ban pentru asta.

Ba mai mult, era pus să comită infracţiuni. Jurnaliştii de la BBC au aflat povestea unui imigrant român care a reuşit să scape din mâinile interlopilor.

"Înainte, viaţa mea era foarte grea. Nu aveam nicio perspectivă de viitor. Acum viaţa mea e bună, e extraordinară şi sunt foarte fericit."

Imigrantul român, căruia jurnaliştii britanici îi spun Peter, îşi aminteşte că iniţial s-a angajat la o spălătorie auto. Dar locul de muncă s-a dovedit o capcană: patronii i-au confiscat paşaportul şi l-au obligat să deschidă conturi bancare fictive cu ajutorul unor acte false.

Peter lucrează acum la un supermarket. E mulţumit de noul job, de colegi şi de şefi şi crede că în sfârşit norocul i-a surâs în viaţă. Întrebat dacă nu ar vrea să revină în România, Peter e foarte sincer.

"Nu cred. Îmi pare rău, dar nu cred."

Potrivit estimărilor autorităţilor britanice, peste 13 mii de persoane sunt exploatate în Marea Britanie. Există însă voci care spun că numărul victimelor este mult mai mare. Foarte puţini dintre ei reuşesc să scape şi să povestească prin ce au trecut. Unii se tem să meargă la poliţie pentru a nu fi anchetaţi din cauza infracţiunilor comise în perioada în care erau sechestraţi. Organizaţiile neguvernamentale se implică în efortul de integrare a acestora în societate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu