CAZ CUTREMURĂTOR! Un BĂRBAT CU GÂTUL TĂIAT a fost găsit într-o casă cuprinsă de flăcări

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, care joi au intervenit pentru stingerea unui incendiu în localitatea Mioarele, au descoperit în casa în flăcări, în timpul intervenţiei, un bărbat cu gâtul tăiat, scrie digi24.ro.

Surse judiciare susţin că cel mai probabil este vorba despre o sinucidere, în condiţiile în care bărbatul era în proces de divorţ.    

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, focul a cuprins o casă din comuna Mioarele, satul Măţău Cogeneşti.

În timpul intervenţiei, în casa cuprinsă de flăcări, pompierii l-au găsit pe proprietar, un bărbat în vârstă de 47 de ani, care era mort şi părea a avea gâtul tăiat, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, prima ipoteză luată în calcul în acest caz este aceea unei sinucideri, în condiţiile în care toate uşile imobilului erau încuiate din interior. Bărbatul era în proces de divorţ iar joi avea termen în instanţă în acest proces.

Soţia bărbatului, care a fost anunţată despre incendiu, a făcut un atac de panică şi a suferit arsuri în zona urechilor atunci când a vrut să intre în casă pentru a recupera nişte acte.

Femeia a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, iar specialiştii de la ISU urmează a stabili cauza producerii incendiului care a distrus casa şi anexele acesteia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu