Câţiva studenţii clujeni creează bomboane cu ajutorul unei imprimante 3D

Pentru că tot e 8 martie, poate vreţi să oferiţi în dar o floare de ciocolată? Sau, de ce nu, un buchet? Studenţii de la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor din Cluj-Napoca au soluţia: o imprimantă 3D capabilă să imprime orice obiect din... ciocolată. Până acum au reuşit să creeze pantofi, flori şi... mărţişoare.

Proiectul desfăşurat în cadrul Laboratorului de Biotehnologii Alimentare a stârnit interesul studenţilor. Deşi programarea imprimantei de destul de complicată, rezultatele sunt mai mult decât satisfăcătoare.

"De 1 martie am realizat mărţişoare, iar acum cu ocazia zilei de 8 martie vom încerca să realizăm nişte praline ca să îndulcim un pic gusturile", a menţionat Alexandru Szabo, student.

Nu există restricţii legate de obiectele printate, important e ca parametrii şi coordonatele imprimantei să fie corect stabilite. Apoi urmează imprimarea obiectului dorit. Tot procesul durează câteva ore.

Coordonatorul de proiect e foarte încântat de rezultate şi susţine că următorul pas va fi realizarea unor produse destinate persoanelor care au probleme de sănătate şi nu pot mesteca.

"Imprimanta a fost achiziţionată în cadrul unui proiect de cercetare, iar cu această imprimantă ne dorim să ajungem să tipărim mâncare, să printăm mâncarea în special pentru oamenii care suferă de probleme de masticaţie", a declarat Dan Vodnar, coordonator de proiect.

Imprimanta a ajuns la Institutul de Biotehnologii Alimentare în decembrie anul trecut. Primul obiect realizat a fost un... pantof pentru care a fost folosită ciocolată de menaj.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu