Câteva familii defavorizate din ţară vor trăi în condiţii mai bune

Embed:
Patru familii din satul Geamăna, raionul Anenii Noi, se vor bucura, în curând, de un trai mai bun în locuinţe proaspăt renovate. Lucrările sunt realizate de o organizaţie străină de caritate şi un grup de voluntari din Marea Britanie, care au decis să le ofere o viaţă decentă mai multor familii cu venituri modeste de la noi din ţară.

Aliona Ababi din Geamănă, creşte singură doi copii în condiţii de-a dreptul dezastruoase. Femeia spune că a moştenit casa de la bunici, dar pentru că nu a avut cu ce,
nu făcut reparaţie niciodată. Veste că-i va fi renovată a bucurat-o enorm.

"Acoperişul era foarte vechi şi ploua în casă. Le mulţumesc foarte mult, nici cuvinte nu-mi ajung ce tare îs fericită şi mulţumită", a spus locuitoarea satului Geamăna, Aliona Ababii.

Şi familia Modvală, în care cresc patru copii, va trăi în condiţii mai bune. Cu toţii locuiau într-o singură cameră, care acum
va fi divizată pentru a le crea spaţii necesare. De asemenea, le va fi amenajată o bucătărie.

"Noi trăim şase într-o cameră şi nu încăpeam nici la bucătărie la o masă cu toţii. Acum vrem să facem bucătăria mai mare şi să încăpem la masă. Acum dăm varul jos, apa o tragem în casă şi podelele să le facem. Dintr-o cameră o să facă două pentru fete îs mari şi nu vor să stea cu noi", a spus locuitoarea satului Geamăna, Nina Modvală.

Această voluntară din Marea Britanie este profesoară şi vine deja pentru al doilea an în Moldova, pentru a ajuta familiile cu venituri modeste de la noi.

"Am decis să particip în acest proiect, deoarece îmi place foarte mult să ajut oamenii. Este o oportunitate pentru ei de a trăi mai bine", a spus voluntara din Marea Britanie, Leviz.

În total, în acest an, de proiect vor beneficia nouă familii din raionul Anenii Noi şi Hânceşti ale căror case au cea mai mare
nevoie de reparații. Sunt implicaţi şase voluntari din Marea Britanie, 10 din Moldova, dar şi muncitori calificaţi.

"Este un proiect care are scopul de a putea ajuta familiile vulnerabile să depăşească situaţiile de vulnerabilitate în care se află şi speranţa noastră că după aceste lucrări calitatea vieţii lor să fie mai bună", a spus coordonatoarea proiectului, Viorica Morozova.

Proiectul se află la a şaptea ediţie, timp în care, de ajutor au beneficiat aproape 60 de familii social-vulnerabile din Moldova.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu