Câte miliarde de dolari are familia Ianukovici. "Această avere poate îmbunătăţi semnificativ situaţia Ucrainei"

Averea familiei lui Victor Ianukovici se estimează la 12 miliarde de dolari. Despre acest lucru scrie unian.net citându-l pe cunoscutul economist şi fost consilier al guvernului ucrainean Anders Aslund.

Acesta a precizat că pentru a se se stabiliza situaţia financiară din Ucraina ar trebui să fie confiscate activele care aparţin familiei Ianukovici şi anturajului apropiat.

"Kievul are nevoie susţinere internaţională în căutarea şi confiscarea fondurilor furate. Ele pot îmbunătăţi semnificativ situaţia financiară din Ucraina", a spus Anders Aslund.

Presa a mediatizat la maxim şi a făcut publice poze şi materiale video care arată că Ianukovici a dus o viaţă somptuoasă. Luxul fără margini l-a înconjurat, mai ales la reşedinţa sa din Mejigorie. Acesta era pasionat de maşinile de epocă. Într-o parcare imensă, Victor Ianukovici păstra zeci de bijuterii pe patru roţi.

Precizăm că autorităţile de la Kiev au declarat că Ucraina are nevoie de asistenţă externă în valoare de 35 de miliarde de dolari în următorii doi ani


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu