CATASTROFA AVIATICĂ din Indonezia: Avionul prăbușit fusese reparat înainte de decolare

Embed:

Avionul prăbușit în Indonezia, un Boeing 737 aparţinând companiei Lion Air, cu 189 de persoane la bord, a fost suspus recent unor reparaţii, în urma unor probleme tehnice, a declarat directorul companiei aeriene indoneziene Edward Sirait pentru AFP, citează digi24.ro.

"Aeronava a fost reparată la Denpasar, pe Insula Bali, iar apoi a zburat către Jakarta", a precizat el.

"Tehnicienii de la Jakarta au primit note şi au efectuat altă reparaţie, înainte ca (avionul) să plece spre Pangkal Pinai", unde urma să ajungă luni, a mai declarat Edward Sirait pentru AFP.

Directorul Lion Air a subliniat că a fost vorba despre "o procedură normală".

PUBLIKA.MD aminteşte că un avion cu 189 de oameni la bord s-a prăbuşit în marea Java, la doar 13 minute după decolare. Aparatul de zbor, care aparţinea companiei indoneziene Lion Air, efectua o cursă internă între Jakarta şi Pangkal Pinang.

Salvatorii au descoperit corpul neînsufleţit al unui copil. Identitatea micuţului nu a fost stabilită încă, dar se cunoaşte că în avion se aflau trei minori. În aeroport au ajuns rudele celor care se aflau la bord.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu