CĂTĂLIN CARP, ÎN FORMĂ MAXIMĂ. Fotbalistul moldovean a marcat un gol în meciul cu Zenit

Embed:
Internaţionalul moldovean Cătălin Carp este în formă maximă la nici două săptămâni distanță de meciul echipei naţionale cu campioana mondială, Franţa, în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2020.

Mijlocaşul moldovean a marcat pentru FC Ufa în partida cu Zenit Sankt Petersburg din cadrul etapei a 19-a a campionatului rusesc.

Zenit a revenit, însă, şi a obținut, în cele din urmă, victoria cu scorul de 2-1. Azmoun şi Rigoni au înscris pentru echipa-gazdă.

Cătălin Carp este component al echipei naţionale a Republicii Moldova şi, cel mai probabil, va fi convocat pentru meciul cu reprezentativa Franţei. Partida de pe 22 martie se va disputa pe stadionul Zimbru din capitală şi va fi televizată în direct de Prime, cu începere de la ora 21:45.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu